Liniștea dinaintea furtunii

O noua zi cu noi încercări, pe care trebuie să le îndeplinim la spital. De multe ori ai senzația că esti ca într-un labirint fără scăpare. Nu trec două ceasuri și începe haousul. Medici peste medici care vin la vizită și la pansat. Rezidenți alergând cu foile în mână pentru a putea face condicile. Iar noi asistenți dinou pe baricade în saloanele bolnavilor pregatind de zor tratamentul necesar pentru a putea introduce in perfuzii și a le atașa pacienților bolnavi.

Așa începe o zi din viața unui asistent. De când ajunge și până gată toată treaba nu stă un minut jos. Suntem un fel de spiriduși acum suntem intr-un loc , iar în câteva minute ne vezi în altă parte. Sunt momente în care dacă ai noroc să îți vină vreo urgență atunci munca este de doua ori mai mare.

Mai puteți? Acestă întrebare o auzim mereu atunci când pacienți ne vad pe holurile spitalului în goana de a rezolva o parte din lucrurii. Sunt zile în care atunci când muncim mult picioarele noastre ajung să fie ca niște buturugi, dar aceste lucrui pentru noi sunt ca o rutină zilnică.

Super eroii

“ Eu nu vreau să mor, fac orice ca să traiesc ” . Teamă, speranță, credință toate puse împreună formează tabloul fiecărui pacient care ajunge să fie pe patul de spital. Un amalgam de senzații ne cuprind atunci când noi asistenți ajungem să avem grijă de ei. În fiecare dimineață atunci când am ocazia să stau puțin de vorbă cu ei înainte de a începe munca ajung să învăț de la pacienții bolnavi de cancer că viața nu este doar lipsa de bani și monotonia de zi cu zi. Acești super eroi așa cum îmi place să îi numesc sunt persoane deosebite care luptă în fiecare zi cu acestă boală a secolului 21 numită cancer.

Cu fiecare clipă care trece la spital simțeam cum apăsarea se așterne în interiorul meu. Mă apropi de ei pentru a le putea face tratamentul. Îi privesc si observ cum pe fața lor tristețea începe să îi cuprindă, iar lacrimile nu încetează să apară pe chipul lor. Nu este ușor să triești cu gândul că maine nu vei mai fi. Noi asistenți suntem pentru ei acele persoane care le aduc alinarea atunci când simt că totul în jurul lor dispare. O vorbă un gând bun pot aduce efecte pozitive în rândul bolnavilor, iar noi asta încercăm în fiecare zi să facem. Toate aceste lucruri mărunte pot însemna pentru acești oamenii totul.

AMG

  • Să fi asistent nu înseamnă să faci câteva calmante și să pui perfuzii. Această meserie implică mai mult decât poate alții ar putea întelege asta. Pentru noi fiecare dimineață este diferită. Atunci când ajungem în fața spitalului toate problemele le lasăm la ușă și ajungem să ne focusăm doar pentru a întreține viețiile, pe care medici le salvează în fiecare zi. Credeți că este ușor?. Nu, deoarece și noi suntem oamenii și noi avem sentimente, dar numai că această meserie nu ne dă posibilitatea de a putea exprima prin cuvinte pacienților. Când am ajuns prima dată în spital m-a întâmpinat un miros înțepător de substanțe de medicamente. În jurul meu nu vedeam decât o sumedenie de oamenii care stăteau rezemați pe holurile spitalului aștepând ca persoanele dragi să se facă bine. Am intrat in salon pentru a începe activitatea, pe care trebuia să o fac. De o parte și de alta se aflau câteva suflete care așteptau să li se administreze cantitatea de perfuzabil, pentru a mai putea prelungi din viața lor încă puțin.
  • Pentru ei fiecare zi este o luptă cu viața. Unii dintre ei ajung să ne părăsească lăsând în urma lor durere si lacrimi pe obrajii persoanelor dragi, iar pentru noi o dezamăgire că nu am putut să facem mai mult. Fiecare zi pentru noi este o continuă alergătură de parcă te simți că ai fi ca intr-o cursă de maraton așteptând să ajungi la finish, iar apoi să te poți odihni. Mulțumirea pe care noi asistenți medicali o putem avea atunci când vine vorba de pacienți nostri este momentul în care pe chipul lor se așterne un zâmbet larg, iar în ochii lor poți vedea fericirea.